Înmatriculările de maşini noi în statele estice ale UE au crescut în primul semestru, în medie, cu 4,1%, faţă de un declin de 2,3% la nivelul blocului comunitar, iar România şi Polonia au rămas cele mai mari pieţe din regiune, potrivit unui studiu al Asociaţiei Europene pentru Industria Auto (ACEA).
Piaţa auto din România a înregistrat un avans de 4,5%, al cincilea din Europa de Est, de la 143.396 vehicule înregistrate în ianuarie-iunie 2007 la 149.803 de unităţi în prima jumătate a acestui an. Potrivit raportului, din punct de vedere al mărimii, piaţa din România este similară cu cea din Polonia, unde s-au înmatriculat în primul semestru 152.485 maşini, în creştere cu 2,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
În ceea ce priveşte celelalte pieţe din regiune, creşteri mai puternice decât în România au avut loc în Lituania (36,2%, respectiv 12.810 vehicule), Bulgaria (20,5%, cu 23.292 automobile) sau Slovacia (19,3%, anume 34,883 unităţi). Cea mai slabă evoluţie din Europa de Est a fost consemnată în Letonia, cu un declin de 32,2%, respectiv doar 11.722 maşini noi înmatriculate.
Potrivit ACEA, marca românească Dacia, a avut cel mai bun avans, de 37,5%, dintre brandurile auto comercializate în Europa de Vest, cu o cotă de piaţă de 0,6%, în urcare cu 0,2 puncte procentuale faţă de primul semestru din 2007. Dacia a vândut 45.253 de maşini în ţările occidentale, faţă de 90.657 la nivelul UE, consemnând, în cele 27 de state, un avans mediu de 6,4%.
Cea mai de succes marcă în perioada analizată a fost Nissan, cu o creştere de 25,9%, la 197.961 de unităţi comercializate în Uniunea Europeană., în timp ce grupul german Volkswagen a înregistrat cel mai important volum de vânzări, de 1,63 milioane de automobile, în scădere cu 1,9%.